NAZARET

... Poate ieși ceva bun din Nazaret? “Vino și vezi"

Dacă nu ar fi existat Nazaret nu ar fi fost Betleem – nu ar fi fost nici minunea Nașterii Domnului Isus Cristos. Nazaret (Netzer) înseamnă în limba ebraică „mlădiță”, „ramură”,„lăstar” și chiar se crede că ar fi numele unei flori. Nazaretul se deschide ca petalele unei flori între colinele Galileii pentru a începe o istorie ce a schimbat cursul tuturor vremurilor. Nazaret (în arabă an – Naşira) se află în Galileea, în nordul Israelului şi este indisolubil legat de Isus Cristos.
De ce?

Îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-un oraş din Galileea, numit Nazaret, iar la întoarcerea din Egipt, sfânta familie a mers să locuiască în acelaşi oraş, Nazaret.
„În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. Îngerul i-a zis:

Nazaretul – un orășel situat în nordul Israelului, la poalele Muntelui Tabor, în apropiere de Marea Galileei, capitala administrativă a Galileei, un oraș pestriț, populat de cca. 70.000 de oameni, din care mai puțin de jumătate sunt creștini, dar vizitat anual de peste un milion de turiști. Nazaretul a devenit cunoscut în întreaga lume ca fiind orașul în care locuia Maria, cea care avea să aducă pe lume pe Cel ce se coboară din cer, de la Tatăl Luminii, pe Mântuitorul lumii, Isus Cristos. Aici a început să se pună în aplicare planul din inima lui Dumnezezu, plan în care suntem cuprinși toți cei ce credem în El, acela de a fi mântuiți prin credința în Fiul Său mult iubit, Isus Cristos. În vremea copilăriei Domnului Isus Cristos, Nazaretul nu număra mai mult de 400 de suflete însă astăzi orașul respiră plin de viață și este foarte populat fiind locuit de arabi și evrei deopotrivă.

Nazaret se împarte în Orașul de Sus – Nazaret Illit, locuit de evrei israelieni, și Orașul de Jos locuit de creștini și musulmani. Este un oraș cu case albe, întinse pe paliere etajate, multe neterminate, zidite din pietre de calcar pe colinele muntoase și lipsite de vegetație. Din loc in loc însă există și oaze de verdeață, vii sau grădini de portocali și măslini. O grămadă de magazine mici și restaurante completează imaginea orașului și toate poartă denumiri religioase. Aici găsești Restaurantul Primului Miracol, al Bunei Vestiri și lista poate continua. Piața Veche a orașului este un imens bazar, în care negustorii ambulanți te îmbie cu mărfurile lor cu trimiteri religioase sau mai puțin religioase.

Dar Nazaretul nu a arătat întotdeauna așa. Pe vremea părinților lui Isus Cristos, pe vremea lui Iosif și a Mariei, locul acesta era un sătuc în care oameni simpli își duceau traiul zilnic îndeletnicindu-se cu munca câmpului, cu creșterea oilor sau tâmplăria.

Teascul pentru măsline. Uleiul era asigurat prin presarea măslinilor asa cum se vede in imagine. În cadrul procesului de pregătire, în vederea extragerii mai rapide a uleiului, măslinele erau încălzite, operaţie efectuată chiar în casă cultivatorului. Măslinele treceau apoi de trei ori prin presă: prima stoarcere producea uleiul de cea mai bună calitate care era folosita la Templu, iar a două, calitata a doua era folosita la oameni penru a lumina casele, in candele şi a treâ continuau procesul de stocare, care dura aproximativ 24 ore. Aceasta imagine de presare o vedem la Domnul Isus Cristos, rugandu-se in Gradina Ghetsimani, “A ajuns intr-un chin ca de moarte si a inceput sa Se roage si mai fierbinte; si sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de sange care cadeau pe pamant”; presat de greutatea pacatelor omenirii.

NOTĂ: Îmi rezerv dreptul de a şterge comentările ofensive sau off-topic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *